luni, 20 februarie 2017

Preț fără valoare

Mi-e sufletul un anticariat,
În care prețul la nimic nu-i mare...
Pe zi ce trece, subevaluat,
E visul ce avea, cândva, valoare.

I-am pus un preț, chiar dacă-i manuscris,
Legat într-o copertă învechită,
Mai mult nu am putut, nu mi-am permis,
Dar nici nu-i ştiu o alta nimerită.

Când scris a fost nu s-a uzat de fard,
Metafora nu îmi era ştiută,
Şi la-ndemâna marelui hazard
I-a fost lăsată partea nevăzută.

Mi l-am lăsat, o vreme, cu-mprumut,
Crezând că focu-i urmă de scânteie,
Şi nu se poate fi contrafăcut
De nimeni, nicidecum de o femeie.

Puse-n consens cu tot ce încă am,
Clare mereu, mereu adevărate,
Al vindecării, necesar, balsam,
Se regăsesc în el... Idei uitate...

Mai pare, uneori a fi-n contrast
Cu vremuri ce se vor realitate,
Şi unele idei se văd balast,
Sau chiar, cu totul, personalizate.

Dar e un tot, întreg şi unitar,
Delimitat de clasice repere,
Încorsetat de-al vieții calendar,
Ţinând de adevăruri şi de vrere.

Prețul e mic, ca şi al altor cărți,
Nu-i nicidecum croit după valoare,
Că astăzi lumea face iarăşi hărți
Ca să se ştie cum şi cât se moare.

Niciun comentariu: