marți, 23 mai 2017

Câteodată, uneori, mai mereu...

Am, uneori, un sentiment ciudat
Când simt că într-un fel te-ai rătăcit,
Prin anotimpul ăsta încurcat
Ce încă n-are nume potrivit.

Şi tot ciudat, apari în visul meu,
Nemaiputând nicicum să înţeleg,
De ce îmi este greu şi tot mai greu,
Să definesc mai clar ce-nseamnă-ntreg.

Simt, câteodată, că-ţi lipsesc acut,
Şi mă transform în foc incandescent,
Ce-şi are ca scânteie un sărut
Din vremuri când credeai că-s inocent.

Fiind absent, mai toate sunt altfel,
Te-ntrebi de ţi-ai găsit firescul drum,
Sau dacă viaţa are un model
Şi în afara lui eşti tu acum.

Ai uneori, în gânduri, un tumult,
Şi-atunci vezi timpul într-un mod formal,
Nu îmi vorbeşti dar vrei să te ascult,
Vrei totul să se-arate-a fi normal.

Nu pot să-ţi vindec temeri, nicidecum...
Dar poţi găsi motive să zâmbeşti,
Nu mă-ndoiesc că am ales un drum
Care ne duce, lin, spre porţi cereşti.

Simţi, mai mereu, că este mai plăcut,
Ca, orice-ar fi, să nu cauţi înapoi,
Să laşi în somn de pace ce-a trecut,
Privind acest prezent ce suntem noi.

Şi tot plăcut, privirea ţi-o ridici,
Înspre ideea drumului firesc,
Când poţi uşor de griji să te dezici,
Ca să-ţi trăieşti destinul omenesc.

sâmbătă, 13 mai 2017

Cuminte-n pace

În noaptea asta o să facem pace,
Ne vom gândi mai mult la viitor,
Că şi furtuna drum de ducă-şi face
Mutându-se-ntr-un alt, tihnit, decor.

N-am să mă las cuprins de pasiune,
Oricât va fi să simt că eşti de foc,
Chiar de-am s-o fac ca şi diversiune,
Am să-ţi cedez întâiul pas de joc.

Ai să mă vezi că pot să stau cuminte
Oricât va fi şi eu să mă-nfierbânt,
Ştiindu-te dormind fără veştminte
Şi mă atingi voind să-mi dai avânt.

Ceru-i senin, dar vântul tot nu tace,
Focul în sobă vrei să îl aprind,
Şi voia-ţi fac, e ceva care-mi place,
Că dezvelită te voieşti dormind.

Din vis te-aud că îmi şopteşti cuvinte,
Şi înțeleg ceva: profund, domol,
Stele de foc îmi readuc în minte
Că mi-am propus un absolut control.

Nimic nu văd, de parcă-n jur e beznă,
Când între coapse-ţi mâna îmi cobor,
Iar tu cu talpa, îmi aşezi pe gleznă
Îndemnul faptei, tainicul fior.

Pe buze sânii poposesc o clipă,
Când mâna-şi face cale de mijloc,
Şi înţeleg să nu mai fac risipă,
Îţi este dor şi dor îmi e de joc.

Aş fi cuminte, însă-i o prostie,
De-aşa prostie nu pot fi convins,
Eşti nopţii floare albă din câmpie
Şi-ntre petale focul s-a aprins.

Nici n-am motiv să spun că eşti ispită,
Prea ţintuit mă simt de un îndemn
Ce-mi face hotărârea ilicită,
Şi gândul păcii absolut nedemn.

Cu minte sunt, chiar dacă nu cuminte,
În joc mă prinzi, şi chiar îţi dau curaj,
Şi-i parcă iar furtună, sau, mă minte
Mult prea realul faptelor tangaj.

Sânii mă ard, şi-ţi ai pe buze şoapte
Ce mă aruncă, vreau, nu vreau, în vis,
Las la o partea pacea, trec la fapte,
La tine-n pântec intru-n paradis.

joi, 11 mai 2017

Ceva, cândva, cumva

S-a întâmplat ceva, cumva, cândva,
Într-un real al timpului prezent,
Sau într-un timp trecut, când altceva
Vieţii-i punea un clar, real, accent.

Acel ceva e greu să ni se-arate,
Dar ne e dat, trăind, cumva să-l ştim,
Prin fapta unor clipe minunate
Pe care, aşteptând, le tot dorim.

Trăim, chiar şi în gând a lor plăcere,
E de ajuns un gest, ori un cuvânt,
Şi resimţim, în lipsă, grea durere,
De parcă ar călca un legământ.

Suntem urmaşii noştri, multe taine
Le-avem în noi, ca sâmburi de răspuns,
Numai că viaţa azi, sub alte haine,
Le face să rodească pe ascuns.

Cumva la fel, cu minime nuanţe,
Au fost greşeli pe care le-am făcut,
Am dat prea mult, sau am furat speranţe
Sau am strivit idei de început.

N-avem dovezi dar nici n-avem motive
Să tot negăm ceva ce nici nu ştim
Însă avem enorme perspective
Oricum ar fi, mereu să ne iubim.

Putem să mergem, pururi, înainte
La fel putem, de vrem, să refuzăm,
Pe viitor, însă vom ţine minte
Şi iarăși, de la cap, o să-o luăm.

Întreg ne este dreptul de-a alege
Cât vrem să ne întoarcem la normal
Sau de-a rămâne, prin divina lege,
Rătăcitori de drum spre ideal.

Clipa de-acum ni-i dată ca-ncercare
În care toate au şi rol şi rost,
Ca după cum avea-vom suflet mare
Iertaţi vom fi, sau nu, de tot ce-a fost.

duminică, 7 mai 2017

Nud și crud

Între vorbe şi proverbe,
Ca-ntre faptă şi cuvânt
Stau, ascunse, nişte verbe
Care dau sau iau avânt.

Când se-aude nu se vede,
Când se văd nu se aud,
Numai cel ce vrea le crede,
Că nu-i fad orice e crud.

Mutul totdeauna tace,
Ochii, vrem, ori nu, vorbesc,
Focul fum prea mult nu face,
Nici când lemnele troznesc.

Orbul nu îşi pune mască,
Şi îşi merge drumul drept,
Nu-i ca orice gură-cască,
Diplomat şi înţelept.

Surdu-i clar că se pricepe,
Neştiind câte păreri,
Spun că ele pot concepe
Adunarea prin scăderi.

Vorba-i totdeauna bună,
Când spune ce-are de spus,
De nu-i cumva o minciună
Cu motiv deja impus.

Ce se-aude şi se vede,
Cei ce văd şi cei ce-aud
Au motivul de a crede
Că nu-i crud oricare nud.

sâmbătă, 6 mai 2017

Dubiu în vârstă

Ani, câţi am, eu spun, de multe ori,
Printr-un fel de logică primară,
Teamă însă-mi e că mari erori
Prin această spusă fac s-apară.

Cu destule dubii le răspund
Celor ce încearcă să compare
Mersul meu, alert însă profund,
Cu mereu dorinţa de schimbare.

Am tendinţe să mă simt bătrân
Mult mai mult decât o simplă viaţă,
Ziua-n zori, când caut să amân
Mult prea hrăpăreaţa dimineaţă.

În nu ştiu care timp, atunci, mă duc
Şi, printre gânduri care-mi dau năvală,
Acestui biet ce sunt, îi readuc,
Un argument cu sens de verticală.

Mă-ndatorez la tot ce-am învăţat,
Când nu mai am prin lume altă cale,
Când cerului ce pare-ntunecat
Îi dau nuanţe, oarecum, reale.

Şi fapte trec, şi alte fapte vin,
Coincindenţa-mi pare o-ntâmplare
În care argumentul e divin
Iar fapta-şi are formă de tipare.

Şi iar, câți ani mai am, nu pot să ştiu,
Deducţia mă scoate din modele,
Că nici nu pot gândi că-i prea târziu
Să pot urca, cu pas bătut, spre stele.

Sfidez principii şi sfidez păreri,
Sfidez chiar şi dovezi fără greşeală,
Fără să cred în nu ştiu ce puteri,
Ori în ceva tocmit cu socoteală.

Încerc şi eu să mă conving să cred
Că vremea ce-o trăiesc e prima dată,
Şi că se vrea şi ea cu mers biped,
Uitând de altceva, de altădată.

Adun şi scad, şi înmulţesc, şi-mpart,
Şi calculul mă scoate din sărite,
Nici nu mai ştiu de-i ceasul vieţii spart
Sau are mecanismele-nvechite.

Dar nici un calcul nu îmi dă exact,
Rezultă perioade nesfârşite,
În care, judecând în mod abstract,
Încap valori de-a dreptul infinite.

Rămâne doar să spun că sunt bătrân,
Trăind mereu o altă tinereţe,
Şi că de-a pururi un bătrân rămân,
Şi-ntineresc mereu la bătrâneţe.

Cât de bătrân, sau cât de tânăr sunt,
Nu ştiu cum pot să aflu, să se ştie,
Nici cum să am un minim amănunt
Ce-mi poate fi atribuit doar mie...

joi, 4 mai 2017

Datorie de-așteptare

Ai spus c-ai să-mi apari... dar ai uitat,
Te-a prins în mreje graba vieţii tale,
Şi timpul a trecut, necugetet,
Dând clipelor pedepse capitale.

Drumul ţi-a fost, se pare, totuşi greu,
Şi te-ai oprit în clipe de-aşteptare,
Lăsând speranţei gândul, cam ateu,
Că pentru noi, am eu, firesc, răbdare.

Din când în când, idei îţi amintesc
De-a nu uita, chiar de gândeşti că-i bine,
Că timpului m-arăt că-mbătrânesc
Ca, vrând-nevrând, să uite el de tine.

De strajă stau, în pază am un vis
Ce s-a lăsat pornit spre împlinire,
Şi-ţi e dator, aşa cum i-ai promis,
Cu o întreagă noapte de iubire.

Aştept, te tot aştept, sunt răbdător,
Temeri nu am de trecerea prin viaţă,
Greu însă-mi e că ştiu că-ţi sunt dator
Cu focul ce-l vei şti că te dezgheaţă.

Destule am, motive, să susţin,
Că-i bine mai târziu decât în grabă,
Că vorbe simple fapte mari devin...
Faptele mari nu-s marfă de tarabă.

Şi cred mereu... tu poate nu mai ştii
Cât au rămas cuvintele s-aştepte,
Din depărtări aproape să îmi vii,
Să poată fi, brusc înălţării, trepte.

Ai să-mi apari, aşa cum ai promis,
Dar timpului nu-i vei mai vrea măsură,
Şi, împlinind tot ceea ce ai zis,
Viaţa-ţi va lua o altă-ntorsătură.