Nu vreau nici galoane, nu vreau trese,
Vieții i-am lăsat şi rost postum,
C-am ajuns de ea să nu îmi pese,
E, deja, un bun de larg consum.
Primitivă-i zbaterea din mine,
Gândul poate nici nu-i oportun,
Însă ce să-mi spun?... Că-mi este bine?
Că aşa cum este, drumu-i bun?
Încă nu ştiu bine ce primează,
Pasul cel grăbit sau cel domol?
Cât de mult principiul guvernează
Când apar găderile în gol?
Lumii m-am lăsat să-i fie bine,
Nu-s înebunit de-al faptei nimb,
Pot să ard, nimic nu mă reține,
N-am cerut, nu cer nimic în schimb.
Şi nimic n-am vrut fără de muncă,
Nu mi-e clar ce-i premiul pe talent,
Nici cum e să vezi orice poruncă,
Argument că poți fi indulgent.
Locu-l ştiu, de altul n-am nevoie,
Nu lovesc cu pitre, nu țințesc,
Plec, de nu-s dorit, de bunăvoie,
Dar, de plec, nu ştiu să mă opresc.
Când ridic privirea înspre stele,
Nu prea văd pe cele care cad,
Ştiu că nu pot fi şi eu ca ele,
C-am trecut, desculț, al morții vad.
Îmi găsesc mereu, mereu, putere
Să mă-ntreb, răspunsuri căutând,
Cât simțirea vieții îmi tot cere
Să nu țin nimic în simplu gând.
Dar tot fug de-a lumilor balanță,
Nu sunt nici supus, dar nici rebel,
Însă am destulă cutezanță
Să m-arăt aşa cum sunt: altfel...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu