Mă uit, înspre departe, şi-i pustiu,
Plouă mărunt şi ceru-i cenuşiu,
Ce-aş vrea să fac, îmi este greu să ştiu,
Cum nici nu ştiu ce dat îmi e să fiu...
Se-aşterne praf de stele peste gând,
Ca mai oricând, de tine sunt flămând,
Şi mă revăd pe mine ce, plecând,
Ţi-am spus cum fi-vor multe, în curând.
De-nvăţături străine am uitat,
Când doritori de vis ne-am pus pe pat,
Şi ne-am trezit cu sufletu-mpăcat
Deşi căzuţi, ca oameni, în păcat.
Privesc departe şi mi-e dor de noi,
Azi timpul curge parcă înapoi
Spre prima seară petrecută-n doi,
Dansând peste troiene şi noroi.
De-ar fi să pot trăi din ce-am avut,
Puţine-aş ţine dintr-un mult trecut,
Nu mi-ar păsa de tot ce am pierdut
Dar te-aş păstra mereu ca început.
Şi din ceea ce-a fost, din prea puţin,
Din cele ce n-au fost şi se cuvin,
Ţi-aş da, din nou, motive, pe deplin
Să ştii că rostul vieţii-ţi e divin.
Azi timpul mi se pare-nghesuit
Între noi doi şi minus infinit,
Drumul, de mers, îmi pare obosit,
De dor, mă-ntreb mereu, unde-am greşit?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu